Când Barack Obama a câştigat preşedinţia Statelor Unite, relaţiile româno-americane au fost plasate sub un mare semn de întrebare.
Traian Băsescu făcuse o alegere istorică. Pe axa Bucureşti – Londra – Washington, îl alesese pe "Marele Licurici" pentru a asigura umbrela de securitate a României. Or, schim bările politice de la Washington erau de natură să trezească îngrijorare la Bucureşti. Democraţii anunţaseră o revizuire radicală a politicii externe: retragerea din Afganistan şi Irak, renunţarea la rolul de "jandarm al lumii", un buget de apărare temperat şi concentrarea mai cu seamă pe problemele interne.
Criza care a izbucnit în 2008 nu a făcut decât să sporească incertitudinile. În ciuda forţei sale economice uriaşe, America a fost unul din cele mai afectate state din lume. Creşterea datoriilor, criza imobiliară, şomaj, falimente răsunătoare în lumea bancară. Şi viitorul său nu este prea luminos nici acum, după ce, cu chiu cu vai, a fost aprobat un plan de austeritate, considerat însă de investitori şi agenţiile de rating insuficient, în vreme ce tiparniţa federală scoate tone de dolari pe bandă rulantă, urcând datoria americană la cote colosale. Cu atâtea griji pe cap la el acasă, ce să-i mai stea lui Obama mintea la România? Umbrela de securitate părea să ne fi rămas cu spiţele rupte în vânt.
Paradoxal, însă, criza a jucat în favoarea noastră. Obligat de cumplita recesiune, presat de apropierea alegerilor prezidenţiale în 2012, înghiontit în coaste de reprezentan ţii marii industrii americane, Obama a început să se uite mai cu atenţie spre afară. Să caute peste graniţă oportunităţi pentru peticirea găurilor interne. Aşa, bunăoară, au apărut în lume tot felul de fenomene suprinzătoare, care au schimbat ordinea globală. O ciudată agitaţie a cuprins din senin lumea arabă, cea plină de petrol. Regimuri vechi de zeci de ani, unele
