În ultimele săptămîni apar tot mai des în presă, pe diverse site-uri sau bloguri ale unor scriitori, reacții care mai de care mai aprinse, în care cuvîntul „scandal“, eventual secondat de un atribut, este pus în legătură cu Uniunea Scriitorilor din România. Totul a început, se pare, odată cu discuțiile stîrnite de publicarea în România literară a unor fragmente din dosarele de la CNSAS ale unor scriitori și de comentariile președintelui USR, dl Nicolae Manolescu, pe marginea acestora. S-a scris foarte mult pe această temă, am intervenit și eu, în paginile revistei Observator cultural, nu am nimic de adăugat sau de retractat, prin urmare, nu mai insist. Cum însă, într-un editorial intitulat „Cui i-e frică de CNSAS“, din România literară, nr. 21/ 27 martie 2011, dl Manolescu ne ia de sus pe cei care am comentat cazurile Groșan, Breban, Ioan Es. Pop (e vorba despre Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache și subsemnatul), aduc cîteva minime precizări. Nu înainte de a decupa finalul articolului dlui Manolescu, nu pentru că el ar conține vreo idee, ci pentru că transpiră din acele fraze înverșunarea, maliția care se dorește detașat-ironică: „Fiindcă nu i-a turnat nimeni, jucîndu-se ei încă în țărînă înainte de 1989, criticii tineri oploșiți de Observatorul cultural se alătură zgomotos celor mai puțin tineri cărora, știu ei de ce, le e frică de CNSAS. Sperînd, probabil, cei mai puțini tineri, că hărmălaia îi va face uitați pe clienții unei instituții de care depinde sănătatea morală a tuturor iar cei mai tineri, că le va aduce o autoritate profesională pe care nu le-a adus-o scrisul despre cărți“. Logica domnului Manolescu este extrem de șchioapă în acest pasaj: vasăzică, dacă ești vinovat de a te fi născut prea tîrziu (vorba vine!), de a nu fi fost victima vreunei delațiuni, nu ai dreptul la opinie; pe de altă parte, toți cei care nu sînt de acord cu domnia sa în aceast