Românii au încasat, în august, mai puţini bani comparativ cu luna precedentă. Câştigul salarial mediu net a fost în august de 1.339 lei, în scădere cu 1,2% (16 lei) faţă de iulie şi cu 0,7% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, cele mai mari valori înregistrându-se în transporturi aeriene, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit INS.
Cei care lucrează în aviaţie au câştigat în august, în medie, 3.330 lei, în timp ce românii angajaţi în hoteluri şi restaurante au avut un câştig salariat mediu net de 787 lei, potrivit sursei citate.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.846 lei, cu 1,2% mai mic faţă de luna precedentă.
Scăderea câştigului salarial mediu net este pusă pe seama nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici, de intrarea în şomaj tehnic şi de dificultăţile financiare din sectorul economic.
De asemenea, în unele activităţi economice reducerea nivelului câştigului salarial mediu net din august a fost cauzată de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete de vacanţă).
Bani mai puţini în producţia de tutun
Cei care lucrează în producţia tutunului au cunoscut cea mai drastică reducere a câştigului salarial mediu net, de 7%. Lucrurile nu au stat mai bine nici în alte sectoare, precum fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), industria metalurgică, extracţia minereurilor metalifere, unde scăderea a fost de 4-5%.
În producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, in