Percheziţionarea biroului şefului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor de către procurorii DNA deschide seiful în care se găsesc cele mai straşnice secrete ale acestui serviciu.
Din centrul de comandă situat în biroul directorului general al DGIPI se coordona, în primul rând, adevărata zestre a serviciului, reţeaua informativă, împânzită în orice ungher de ţară. Aici este cheia urcuşului treptelor în afaceri, politică şi administraţie a multora, după regula "creştem o dată cu ţara", atât de dragă structurilor informative. După răsfoirea comorii ferecate în biroul şefului DGIPI se poate înţelege de ce unele dosare ajung în justiţie la anul şi la mulţi ani, iar pacea eternă se aşterne peste anchete derulate greoi.
Reţeaua informativă a "doi ş'un sfert" a adunat, deopotrivă, foştii informatori ai Miliţiei, de care vocile justiţiare ale societăţii civile ce mestecă problema Securităţii nu scot o vorbă de 20 de ani, apoi foşti politruci şi fosta reţea a Securităţii Municipiului Bucureşti, pe scheletul căreia s-a format unitatea în timpul vâlvătaiei din 1989. Astăzi, bande extrem de bine organizate de infractori români şi ţigani au sugrumat Europa Occidentală şi, probabil, autorităţile acestor ţări nu-şi explică o aşa dezvoltare a criminalităţii organizate cu originea în România fără o implicare serioasă şi, de-acum, de tradiţie a unor ofiţeri din serviciul secret al Internelor. Dacă, potrivit unei mentalităţi tipice războiului rece, a exporta infractori reprezenta o lovitură de graţie dată ţărilor adverse şi o izbăvire a cetăţenilor români care scăpau acasă de aproape toată "fauna" aceasta, într-o Europă unită asemenea practici nu sunt de acceptat pentru că problemele sociale pe care le creezi aliaţilor se acutizează. Totodată, s-ar putea ca entităţi infracţiona
