Antreprenorii romani au atras finantari de aproape 275 de milioane de euro din partea bancilor in prima jumatate de an, circa 110 milioane de euro fiind acordate de BCR, potrivit datelor centralizate de ZF pe baza informatiilor facute publice de investitori.
Sumele vor fi utilizate, potrivit antreprenorilor, pentru investitii in industria hoteliera si in sectorul rezidential si pentru finantarea constructiei unor proiecte de infrastructura si fabrici.
Cea mai mare finantare a negociat-o Nelu Iordache, proprietarul operatorului low-cost Blue Air si a firmei de constructii Romstrade. Firma Romstrade, detinuta de Iordache, a obtinut de la filiala londoneza a Credit Suisse 140 mil. euro ce vor fi directionati spre finantarea unui proiect de infrastructura. In ultimii doi ani, potrivit unei analize a ZF, Romstrade a castigat contracte de constructie si reabilitare de drumuri cu o valoare mai mare de 650 mil. euro.
Copos refinanteaza credite mai vechi si investeste in hoteluri
Si omul de afaceri George Copos, care controleaza grupul de firme Ana Holding, a luat un credit de 25 mil. euro de la BRD Societe Generale.
"Cu 10 milioane de euro vor fi modernizate hotelurile Hilton, Crowne Plaza din Bucuresti si hotelul Sport din Poiana Brasov, iar restul de bani vor fi folositi pentru refinantarea unor credite mai vechi", a declarat George David, directorul de relatii publice al Ana Holding. George Copos mai controleaza hotelurile Europa si Astoria din Eforie Nord, dar si unitatile de trei stele Poiana si Bradul din Poiana Brasov.
Potrivit datelor centralizate de ZF, dintr-un total de 3 mld. euro finantari acordate in primul semestru, ponderea imprumuturilor solicitate de catre antreprenori locali reprezinta in jur de 10%.
BCR, cea mai mare banca locala a acordat in acest an bani pentru un proiect imobiliar in municipiul Brasov,