Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ EXCLUSIV „Avem Măciuca cea mai tare”

Publicat in Adevarul, vineri 19 octombrie 2012 ·

Damila Măciuca, echipa de fotbal a „măciucarilor", joacă la Drăgăşani pentru că stadionul formaţiei, aşezat în Valea Ciocanului, este prea înclinat. Locuitorii care se îndeletniceau odinioară cu confecţionarea de măciuci fac „naveta" pentru a merge la meci. Citeşte povestea extraordinară a acestei apariţii inedite în fotbalul românesc.

O zi de toamnă, mohorâtă, cu o ploaie mocănească care pare că nu se mai opreşte. „Comuna Măciuca, judeţul Vâlcea. Bine aţi venit. Dumnezeu să vă binecuvânteze!" scrie pe panoul de la intrarea în comună. Din cele nouă sate ale comunei, unele au denumiri precum Ciocănari, Măciuceni, Oveselu

Denumirea satului vine de la măciucile făcute să se apere de atacatori

„Denumirea satului Măciuceni, şi de aici a comunei, vine de la măciucile sau ghioagele pe care le făceau locuitorii zonei ca să se apare de atacatori, a satului Ciocănari provine de la ciocănarii care construiau măciucile, iar Oveselu, înseamnă oameni veseli. Denumirile au fost date în secolul al XV-lea, pe vremea lui Vlad Inecatul", îmi spune Maria Stoian, o profesoară care se ocupă cu monografia comunei.

Seminţele, la loc de cinste

Ajuns în centrul comunei, animaţia este în toi! La un magazin sătesc, văd tineri care cumpără, la greu, seminţe de floarea soarelui. „Echipa noastră dragă, Damila Măciuca, are meci pe stradionul din Drăgăşani. Aşa că ne pregătim să mergem să o susţinem", îmi spune un tânăr care tocmai îşi făcuse rezervele de seminţe.

Lasă munca la câmp pentru meci

„Ehe... acum plouă, că altminteri vedeai lume aici, câtă frunză şi iarbă. Se strâng să plece la meci. Să vezi când erau în toiul muncii, lăsau câmpurile de izbelişte şi o «tuleau» pe stadion, la Drăgăşani", spune vânzătoarea magazinului. Dumitru Matei (51 ani) este şi el un înfocat al echipei Damila. Este ţintuit într-un cărucior cu rotile, pentru că şi-a fracturat cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°