Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problemele tot mai mari ale creditorilor americani si lichiditatea redusa ii determina pe investitori sa vanda

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 17 august 2007 · · ·

Bursele din intreaga lume s-au depreciat puternic ieri, indicii Dow Jones (New York) si FTSE 100 (Londra) avand cel mai mult de suferit. Actiunile bancilor europene au pierdut in continuare teren.

Bursele din Europa si Asia au continuat si ieri declinul, pe fondul aparitiei unor noi temeri cu privire la impactul crizei de pe piata ipotecara din Statele Unite asupra cresterii economice si a perspectivelor falimentului care planeaza asupra Countrywide, cel mai mare jucator de pe piata creditelor ipotecare din SUA.

Cu o zi in urma indicele Bursei din New York, Dow Jones a scazut sub pragul de 13.000 de puncte, in timp ce Standard & Poor's 500 a sters avansul acumulat de la inceputul anului, scrie presa internationala.

Indicele european Dow Jones Stoxx 600 s-a depreciat cu 2,5%. Indicele Stoxx 50 s-a contractat cu 2,61%, in timp ce Euro Stoxx 50, indice de referinta pentru zona euro, a scazut cu 1,85%. In Japonia, indicele Nikkei a pierdut 2%.

Printre bancile care au suferit si ieri pierderi pe bursa se numara Commerzbank, cea de-a doua mare banca din Germania (-2,3%), Deutsche Bank (-2,5%) si BNP Paribas (-3,3%). BHP Billiton (-4,6%) si Rio Tinto (-4,3%) au scazut odata cu deprecierea pretului metalelor.

In Europa de Vest indicii nationali au consemnat pierderi, in frunte cu cel britanic, FTSE 100, care a cazut sub pragul de 6.000 de puncte la sfarsitul programului de tranzactionare, dupa ce s-a depreciat cu 1,8%. Indicele Bursei din Paris, CAC 40, a scazut cu 2,05%, iar cel german cu 1,7%.

In Europa Centrala si de Est scaderile au fost mai pronuntate decat pe pietele mature. Indicele austriac ATX a pierdut 4,3%, cel ceh 3,8%, cel ungar 3,2%. Cele mai mari pierderi din regiune le-a avut bursa poloneza, cu o scadere de 4,1%.

Volatilitatea ridicata a pietelor financiare mondiale a fost cauzata de criza de pe piata amer

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum o ora
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 40 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°