Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a solicitat, vineri, preşedintelui aviz pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă.
"În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Constituţia României şi art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 republicată, privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Silaghi Ovidiu Ioan, fost ministru al Transporturilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată", se arată într-un comunicat de presă al PICCJ.
Solicitarea a fost trimisă la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, într-un dosar în care Silaghi este suspectat de trafic de influenţă, fapte care ar fi fost săvârşite când acesta era ministru al Transporturilor.
Şeful DNA a cerut, vineri, procurorului general să sesizeze preşedintele cu cererea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, în condiţiile în care acesta şi-a dat demisia din Parlament şi avizul nu mai poate fi dat de Camera Deputaţilor.
"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Preşedintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Silaghi Ovidiu Ioan, fost ministru al Transporturilor, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de mini