Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu respecţi ROI? ROIU’! IATĂ regulamentul SPARTAN impus de Levi! COŞMAR pentru Tănase&Co, petrecăreţii vor fi excluşi din echipă

Publicat in Pro Sport, vineri 1 iulie 2011 · ·

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a declarat căactivitatea sa la echipă trebuie evaluată abia din această vară. Înaceste condiţii, oficialul stelist este conştient că disciplina înrândul jucătorilor trebuie să primeze. Ce l-a speriat? Escapadelenocturne ale "răposaţilor" Bonfim şi Ricardo. Rezultatul? Aparetradiţionalul mereu înnoit Regulament de Ordine Interioară. Pescurt, ROI.

Mihai Stoica se află în Ghencea de mai bine de opt luni. Cutoate că nu poate fi acuzat de nimic rău, sub mandatul său, câţivadintre jucătorii roş-albaştrilor au provocat mai multe acte deindisciplină. Fie ieşiri nocturne, fie izbucniri nervoase la adresalui Sorin Cîrţu, sau, mai grav, certuri chiar între ei. În acestecondiţii, Mihai Stoica şi Roni Levi se gândesc serios să deamilităria jos din pod.

O ziîn cantonament

ProSport a aflat că oficialii Stelei împreună cu antrenorulisraelian vor prezenta jucătorilor cu o săptămână înainte destartul campionatului un nou regulament de ordine interioară.Totodată, Meme îi va propune lui Roni Levi ca roş-albaştrii să numai fie ţinuţi în cantonament înainte de meci mai mult de o zi sauchiar deloc în funcţie de data disputării jocului respectiv. Însă,Mihai Stoica îi va sugera antrenorului ca fotbaliştii Stelei sărămână în cantonament o seară după finalul meciurilor.

Va firespectat la sânge?

Astfel, Meme va evita din start episodul de după meciul din Ghenceacu Dinamo, atunci când el a supus ca elevii lui Sorin Cîrţu sărămână după joc în cantonament, iar tehnicianul oltean i-a trimispe aceştia acasă. În continuare, ProSport vă prezintă câteva punctecare se vor regăsi în noul regulament de ordine interioară şiamenzile pe care jucătorii lui Levi le vor încasa dacă vor încălcaacest regulament.

Cu menţiunea că doar o dublă intrare pe poarta unei discotecile-ar fi fatală, celelalte sancţiuni par suportabile. Singuraprob

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 26 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 52 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 40 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°