Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că întârzierea cu care Statutul parlamentarilor a intrat în vigoare, provocată de faptul că preşedintele Traian Băsescu a contestat proiectul la Curtea Constituţională, costă, în total, 20 de milioane de lei, pe care statul trebuie să îi plătească în 2013.
"Şi la Senat şi la Cameră - ei au adoptat, săracii, la timp reglementările, dar le-a tot contestat domnul Băsescu şi PDL. Şi atunci au avut cheltuieli: ne costă vreo 20 de milioane de lei cu totul, Senat şi Cameră, contestaţiile lui Traian Băsescu la Curte. Ca să ştiţi cât ne costă în bani. Anul ăsta plătim 20 de milioane de lei pentru că domnul Traian Băsescu a contestat de două pri, sau de trei ori, că nici el nu mai ştie, a contesta la Curte, cum de altfel aţi văzut că contestă totul de două ori, de trei ori, cum a fost şi cu referendumul", a spus Ponta.
Şeful statului a trimis la CC, în 23 aprilie, o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor.
Curtea Constituţională a decis, în iunie, că două articole din Statutul parlamentarilor sunt neconstituţionale.
Judecătorii Curţii au stabilit că sunt contrare prevederilor Constituţiei articolul I al legii aflate la promulgare, punctele 18 şi 19.
Primul dintre puncte prevede modificarea articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Potrivit modificărilor care fuseseră propuse, cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului ar fi urmat să fie adresată de către ministrul Justiţiei preşedintelui Camerei din care deputatul sau senatorul face parte pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei. Cererea trebuia să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sa