Eurodeputatul PDL Cristian Preda afirmă că în prezent nu are ambiţia de a deveni preşedinte, mulţumindu-i totodată şefului statului, Traian Băsescu, pentru că l-a nominalizat.
"Cum este a doua oară când preşedintele mă indică drept prezidenţiabil, mă simt obligat să îi mulţumesc public pentru încredere. Voi spune, de asemenea, că în acest moment nu am o asemenea ambiţie. Precizarea mi se pare importantă, deoarece pentru a îmbrăca o haină prezidenţială este nevoie, aşa cum spunea şi Traian Băsescu, de un proiect, dar şi de ambiţia de a asuma o asemenea responsabilitate", scrie Preda pe blog.
"Recomandarea preşedintelui mă onorează, dar mă şi pune pe gânduri. Chiar dacă ambiţia se naşte uneori din încrederea celorlalţi, e prea devreme ca să mă pronunţ", continuă el.
Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Pro Tv, că ministrul de Externe Teodor Baconschi ar putea fi un candidat la Preşedinţie pentru că s-ar putea ca oamenii să vrea un alt tip de preşedinte. "Poate vor un intelectual cu viziune, nu un preşedinte-jucător ca mine", a afirmat şeful statului, care a avansat şi alte nume de posibili candidaţi la Preşedinţie în 2014: Cristian Preda sau Liviu Negoiţă. Vezi aici detalii.
În urmă cu o lună, Băsescu declara că sunt câţiva primari atât de la PDL, cât şi de la PSD, care pot ajunge la Cotroceni, dar i-a invocat la categoria prezidenţiabili şi pe pedeliştii Cristian Preda, Teodor Baconschi, Monica Macovei şi Sever Voinescu.