Radu Pipa Amanata cu doua zile din cauza ploii, competitia de la arena de tenis CFR Iasi a început ieri, cu partidele de la categoriile de varsta 10 ani, 14 ani si seniori. Turneul de tenis denumit Cupa de Primavara Victor Hanescu – CFR Iasi a putut fi comparat chiar din debut cu întrecerile de la Roland Garros sau Wimbledon, daca ne referim la capitolul starea vremii: cand vine ploaia, tenisul se opreste! Asa s-a întamplat si la arena de tenis CFR Iasi, acolo unde jocurile au început cu doua zile întarziere, tocmai din cauza ploii, organizatorii nedorind sa riste degradarea celor patru terenuri de joc, mai ales ca urmeaza în aceeasi locatie doua importante turnee internationale ITF din circuitul "BCR Futures Romania – Trofeul Municipiului Iasi". Programat la cinci categorii de varsta - 10 ani, 12 ani, 14 ani, 16 ani, seniori - la fete si baieti, turneul în care primul tenismen al Romaniei, Victor Hanescu, si-a pus numele în joc a adunat la start 86 de tineri sportivi din Romania si Republica Moldova. Din tara sunt prezente la start cluburile Star Piatra Neamt, Giglio Iasi, Vergilius Iasi, Laminorul Roman, TC Bistrita Bacau, TC Coreco Iasi, CSs Unirea Iasi, CFR Iasi, TC Micul AS Iasi, TC Oana Iasi, CS Performer Iasi, Dacia Galati si Dinamo Brasov. Arbitrii turneului sunt localnicii Dan Bosoiu (principal) si Adrian Filip (secund), clubul organizator fiind CFR Iasi. Astazi, de la ora 9.00, tot la arena de tenis CFR Iasi, din soseaua Nationala nr. 7-9, continua întrecerile de la prima editie a Cupei de Primavara Victor Hanescu – CFR Iasi. Reprezentantul lui Victor Hanescu (aflat acum la turneul de Grand Slam de la Roland Garros) la turneul juvenil de la arena CFR Iasi este preparatorul sau fizic, ieseanul Cezar Honceriu, cadrul didactic la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Dealul Copoului. Rezultatele primei zile de concurs au fost urmatoarele:
@N