Procurorii anticoruptie au trimis-o in judecata, marti, pe deputata PDL Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului, pusa sub acuzare in legatura cu organizarea Zilei Tineretului 2 mai 2009, la Costinesti. Fostul ministru al Tineretului este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, fals intelectual in legatura cu fapte de coruptie, uz de fals in legatura cu fapte de coruptie si participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la Legea contabilitatii. Procesul va fi judecat la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Cercetarea penala in cazul Monicai Iacob Ridzi a fost declansata in urma anchetei publicate de Gazeta Sporturilor in 16 iunie 2009, potrivit careia festivitatile organizate de Ministerul Tineretului si Sporturilor cu ocazia Zilei Tineretului (2 Mai 2009), care au avut un buget de circa 600.000 de euro, au fost incredintate fara licitatie unor companii private. Mai mult, cerera de oferta privind organizarea evenimentelor a fost trimisa de catre MTS catre trei firme, din care doua (Artisan Consulting SRL si Compania de Publicitate Mark SRL) aveau actionari comuni si sediul in acelasi apartament. Potrivit mass media, onorariile formatiilor care au concertat in cadrul evenimentului sau costurile scenelor utilizate au fost mult supraevaluate.
Referitor la acuzatiile care i se aduc in acest caz, Monica Iacob Ridzi a declarat: "Si eu vreau sa stiu cum au cheltuit banii acele firme, am serioase semne de intrebare in ceea ce priveste modul in care au lucrat oamenii pe care ii am in minister si care au gestionat aceste lucruri (..) Vreau sa vad ce spune Garda Financiara, DNA-ul. (..) Vreau sa vad daca sunt oameni in subordinea mea care au gresit, nu vreau sa imi asum vina niciunui om din subordine, pentru ca nu mi se pare normala o astfel de atitudine."
Ce spun procurorii
Potrivit Parchetului de pe langa Inal