Pana in 2004, PSD amintea de un hipermarket decis sa isi "inghita" concurenta de varii dimensiuni, amplasata intr-o relativa proximitate. In prezent insa, formatiunea aduce mai degraba cu un sir de chioscuri, date in franciza celor mai diversi operatori neinspirati, care tot incearca in van sa-si convinga clientii ca ar comercializa produse de fapt identice.
PSD-ului ii convine, desigur, sa-si diversifice operatiunile in baza acestei stratageme, dat fiind ca rivalii de centru-dreapta depun eforturi sporite pentru a-si strange randurile. Deocamdata, zilele se scurg fara nici o retorica fulminanta – aspect logic avand in vedere absenta oricarui success-story politic demn de evidentiat, astfel ca asteptarile electoratului la adresa marilor formatiuni si a potentialelor beneficii publice oferite de politicile lor sunt aproape nule. In ceea ce priveste PSD, acesta mai are pe cap si torentul de publicitate negativa survenita ca urmare a informatiilor ce continua sa apara pe tema activitatilor trecute ale unor lideri ai formatiunii, preocupati in plina perioada de guvernare strict de cultivarea propriilor interese strambe. In prezent, pentru PSD este greu, daca nu chiar imposibil, sa recurga la strategia "schimbarii la fata" si sa incerce schitarea unui profil oarecum etic spre a convinge electoratul de eventuale intentii mai onorabile care ar indritui revenirea acestei formatiuni la putere – fie ea locala sau centrala.
Ar fi, poate, mai fast, daca PSD si-ar instiinta electoratul ca se afla, deocamdata, in plin proces de autocautare si definire – sau mai cinstit daca ar admite ca in situatia de fata formatiunea necesita, intai de toate, o intensiva terapie de grup spre a-si decela menirea si obiectivele. Este singura concluzie care se desprinde din lunga si grotesca agonie publica a partidului pe tema desemnarii purtatorului sau de stindard in cursa pentru Prima
