Membră, de un an a Uniunii Europene, România este astăzi într-o situaţie în care nu cred că s-a mai aflat vreodată: una de izolare cvasi-totală. În Uniune, sunt tot mai mulţi cei care privesc chiorâş intrarea noastră într-o familie care părea până acum mai liniştită. De la italieni, potopiţi de ţiganii şi de infractorii noştri, până la nemţi, revoltaţi că le furăm locurile de muncă, traversăm o paletă de poziţii plină de reticenţe şi de resentimente. La Bruxelles şi la Strasbourg suntem reprezentaţi de o mână de politicieni de care în ţară nu mai era nevoie şi care se trezesc acolo că n-are cine să-i introducă în cercurile de lucru şi de lobby. Liderii noştri sunt atât de prinşi în ciorovăiala lor fără sfârşit încât atunci când mai fac o vizită pe afară aproape că nu mai ştiu pe ce lume trăiesc. Cel mai autorizat dintre reprezentanţii noştrii este atât de izolat, datorită comportamentului său buimac, încât aproape nimeni nu-l mai invită şi nici nu se dă cineva de ceasul morţii să ajungă pe la Bucureşti. În tot acest timp, în jurul nostru se ţes relaţii şi alianţe care ne scot practic din orice joc. Vizita lui Putin la Sofia aproape că ne-a dat lovitura de graţie. În timp ce relaţiile economice - că de altele nu mai poate fi vorba - dintre ruşi şi noi au căzut dramatic după puseele de „independenţă” ale lui Băsescu, Bulgaria devine un pertener privilegiat al Rusiei. Miel blând, bulgarii au reuşit să sugă cu succes şi la oaia comunitară şi la cea rusească, urmând să devină, prin consecinţele contractelor semnate cu Putin, un actor important pe piaţa energiei în zonă. Acordurile de la Sofia pun deja sub semnul întrebării proiectele româneşti referitoare la Cernavodă şi n-am auzit încă vreo voce care să atragă atenţia asupra acestor lucruri.

Starea actuală este consecinţa directă a neputinţei de care dau dovadă forţele politice venite la putere în 2004, într-un mod