Absolvenţii claselor a VIII-a intră de azi în focuri. 4.728 de candidaţi sunt aşteptaţi până cel târziu la orele 08.30 în cele 20 de centre de testare din judeţul Braşov. Pentru a putea participa la examenele de treaptă, candidaţii au primit legitimaţii speciale. Accesul în săli este permis pe baza buletinului identitate - a certificatului de naştere, în cazul în care celor care nu au împlinit 14 ani - şi a legitimaţiei de testare. Uitucii mai au o şansă, în cazul în care nu se prezintă cu aceste acte. Dacă un profesor sau doi candidaţi îi recunosc, ei pot intra în examen, cu condiţia să prezinte ulterior actele.
Prima probă din cadrul testării este limba şi literatura română. Examenul se va desfăşura începând cu ora 9.00. La ora 08.55, la Radio România Actualităţi va fi extrasă în direct varianta de subiecte, pe care absolvenţii vor trebui să le rezolve timp de două ore.
Ultimele
„comentarii” înainte de examen
Majoritatea candidaţilor s-au prezentat încă de ieri la centrele în care au fost repartizaţi, pentru a studia listele de prezenţe. La Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă”, spre exemplu, atmosfera era puţin tensionată. Câţiva zeci de puştani s-au îmbulzit la ferestrele unde au fost afişate listele nominale. Aici au început pronosticurile. „Pun pariu că o să fiu pus în prima bancă. Destul de nasol, că voi probabil nu o să fiţi în spatele meu şi nu putem să vorbim”, conversau doi băieţi, căutându-şi colegii de clasă pe liste. Pentru alţi puştani, momentul a fost prielnic pentru a mai dezbate punctele tari, dar şi pe cele slabe, în ceea ce priveşte cunoaşterea materiei de capacitate. Un altul medita adânc, „tolănit” pe skateboard-ul său. Două mămici discutau în şoaptă despre „testarea” psihică la care îi va supune odraslele în aceste zile.
Inspectorii şcolari, de veghe pe
la centre
Testarea Naţională din acest a