Restauratorul de la Arhivele Naţionale face documentele lizibile printr-un procedeu minuţios. După restaurare, toate filele sunt aşezate în cutii speciale şi depozitate în încăperi ventilate, fără umiditate şi lipsite de lumină.

Puţini ştiu că Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bacău are de câţiva ani un laborator de restaurare a documentelor mâncate de vreme. Elena Tănase este singurul arhivar-restaurator din cadrul instituţiei şi prin mâinile sale trec sute de file îngălbenite de timp şi serios degradate din cauza condiţiilor de depozitare.

„Am început în 2002 cu un curs de iniţiere la sediul central din Bucureşti, dar abia în 2006 am obţinut diploma de restaurator. De atunci intru zi de zi în laborator şi încerc să salvez ce se mai poate“, explică Elena Tănase. În prezent, pe masa de lucru a specialistului se află un dosar al Sfatului Popular Bacău, vechi din 1951. Filele sunt îngălbenite, iar colţurile îndoite şi aproape rupte.

„În primul rând verificăm paginile, dacă sunt toate, le desfacem şi le curăţăm de praf şi mucegai. Urmează apoi spălarea cu apă călduţă şi dezinfectarea documentelor cu soluţii speciale. Înainte de asta verificăm dacă cerneala rezistă la spălare, iar dacă nu, protejăm scrisul cu acetat de celuloză“, mai spune Tănase.

100 de file salvate pe săptămână

După spălare, fiecare foaie este uscată în aer liber sau într-un dulap cu aer cald. Urmează apoi încleierea filei cu un clei special întins pe o parte şi pe alta. „Înainte de asta, acolo unde foaia este ruptă, şi în special la colţuri, se plachează cu hârtie japoneză şi se calcă cu fierul de călcat fără abur. În mod normal, ar trebui introduse într-o presă specială, dar ne descurcăm cu ce avem. Toate foile sunt aranjate în ordine şi prinse într-un nou dosar. Munca este migăloasă, dar la final ai acea mulţumire că ai realizat ceva“, a adăugat specialistul. @N_