Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BARACK OBAMA, enervat de un reporter: "Data viitoare, lasă-mă să ÎMI TERMIN RĂSPUNSURILE". VIDEO

Publicat in Gandul, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Preşedintele SUA a acordat, marţi, un interviu pentru o televiziune din Texas, unul dintre statele în care este cel mai puţin popular, scrie USA Today.com.

Se pare că Obama nu are probleme doar cu locuitorii din Texas, stat unde a pierdut alegerile prezidenţiale din 2008 la o diferenţă de zece procente faţă de contracandidatul John McCain. La finalul interviului acordat pentru o televiziune locală din Dallas, preşedintele l-a rugat pe reporter ca, data viitoare când se vor afla faţă în faţă, acesta să-l lase să-şi termine răspunsurile la întrebări.

În cadrul interviului de şapte minute, Obama a fost întrebat de ce este "atât de nepopular" în Texas. Preşedintele a spus că acest stat a fost întotdeauna republican, "din motive istorice", şi că a pierdut alegerile prezidenţiale din 2008 la doar "câteva puncte procentuale" în faţa lui John McCain.

Când reporterul i-a "reamintit" că, de fapt, a pierdut la 11,8%, Obama a replicat: "Dacă vrei să spui că Texas e un stat conservator, ai perfectă dreptate".

Legat de una dintre marile probleme majore din Texas, imigrarea, Obama a spus că speră ca "o nouă legislaţie să reformeze sistemul". "Întrebarea e dacă vom găsi câţiva republicani care să se asocieze cu mine şi cu alţii, pentru a rezolva această problemă definitiv, sau dacă o vom folosi în continuare ca pe o minge de fotbal politică", a declarat preşedintele.

Cât despre viitoarele alegeri, Obama a spus că el nu renunţă niciodată la un stat, că iubeşte Texasul şi că va încerca să-l "câştige" în 2012.

Preşedintele SUA a acordat, marţi, un interviu pentru o televiziune din Texas, unul dintre statele în care este cel mai puţin popular, scrie USA Today.com.

Se pare că Obama nu are probleme doar cu locuitorii din Texas, stat unde a pierdut alegerile prezidenţiale din 2008 la o diferenţă de zece procente faţă de contracandidatul John McCain.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 36 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 36 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 36 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 36 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 36 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 36 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°