Nicolae Dică s-a repatriat. Ştirea despre transferul său la CFR Cluj ţopăie extrem de vioi în contextul amorţirii care caracterizează fotbalul nostru cel crizat. Aşa se face că o înţelegere care are ceva din specificul de lucru al caselor de ajutor reciproc ne este prezentată ca fiind mare lovitură la bursa transferurilor. Umflarea senzaţionalului cu aer fals nu dăunează grav sănătăţii. Pare inofensivă în sine. Dincolo de aparenţe, dincolo de spectacolul cu surle şi trâmbiţe se insinuează însă amărăciunea unor nereuşite. Între transferul lui Nicolae Dică de la Piteşti la Steaua şi cel realizat acum apare aceeaşi diferenţă care separă frumoasele promisiuni de eşec. Pentru că revenirea lui Dică în fotbalul românesc nu reprezintă decât o recunoaştere a eşecurilor pe care piteşteanul le-a marcat la Catania şi Iraklis. Iar aceste eşecuri devin şi mai apăsătoare dacă avem în vedere faptul că cele două cluburi păstrează totuşi o distanţă cuviincioasă faţă de elita fotbalului european.

CFR-ul este alături de Dică în această suferinţă. Echipa care a terminat turul campionatului pe primul loc, echipa care promite în retur eventul, echipa care lustruia în trecut aproape exclusiv transferuri cosmopolite apelează acum la retururi cel puţin riscante. Nici importurile nu mai au la Cluj detenta de altădată. Mandorlini acceptă experimentul de a-i aduce în prim-plan pe Kasali Yinka Casal şi Patrik Kanyuka, fotbalişti care la 22 de ani mai făceau încă haltă prin campionatele de liga a 4-a din Anglia. Poate că băieţii ăştia au calităţi, poate că nu s-au afirmat până acum numai pentru că au plătit tribut neşansei. Dar mă încearcă şi teama că nu vor fi ei forţaţi la o ascensiune valorică pentru a face faţă pretenţiilor de la CFR. Poate fi mai aproape de adevăr faptul că fotbalul nostru coboară spre nivelul clasei a patra din fotbalul englezesc.

Semnele de îngrijorare