A existat în mica noastră redacţie o dispută pe tema referendumului, care s-a stins după fierbinţeala evenimentelor. Ca peste tot, unii sunt pro, alţii sunt contra, dar parcă, în perioada respectivă, când vehemenţa atinsese cote paroxistice, cei care nu erau angrenaţi în lupta politică şi susţineau că referendumul nu are niciun rost şi că Băsescu trebuie să-şi încheie mandatul, erau priviţi ca nişte ciudaţi. Din categoria asta de ciudaţi am făcut şi eu parte.
Dacă vă mai spun că Băsescu îmi este total antipatic şi că nu l-am votat, poate mă credeţi şi nebun. Ultimul episod important din viaţa familiei Băsescu mi-a întărit aversiunea pe care o am faţă de preşedintele în exerciţiu. Şi la acest eveniment important, în primul rând pentru fiica sa şi alesul ei, Băsescu nu a putut să se stăpânească şi să nu ia faţa celor două personaje principale. Simte o dorinţă lăuntrică şi cred bolnăvicioasă ca el să fie în centrul atenţiei, chiar dacă în acest caz era vorba chiar de fiica lui. Nu a putut să se abţină şi să nu arunce câteva vorba la mişto, aşa cum îi e şi caracterul, celor câţiva oameni pierduţi pe cărările democraţiei care strigau, poate îndreptăţit, deşi nu în acest moment, împotriva sa. Un om normal şi pe placul meu ar fi trecut mai departe, fără să se ia de cei câţiva protestatari. Mă mâhneşte că nu a arătat un minim respect pentru propria fiică. A urmat un alt episod, tot de la nuntă, care m-a revoltat. La un moment dat, într-un alt spaţiu, locul protestatarilor a fost luat de susţinători. Şi de această, Băsescu nu s-a abţinut şi a început să le fluture mâna susţinătorilor săi. Din nou, nu era nici momentul, nici locul să facă acest gest, care m-a dus cu gândul la Nicolae Ceauşescu. Băsescu simte mereu dorinţa de a-i surclasa pe ceilalţi, de a se considera superior, trist fiind că în acest caz e vorba chiar de fiica sa, care ar fi trebuit să fie personaju