Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră în economia mondială. China a depăşit SUA în 2012

Publicat in Gandul, duminică 10 februarie 2013 ·

China a devenit anul trecut ţara cu cele mai mari schimburi comerciale, importuri plus exporturi, din lume, depăşind astfel Statele Unite, care au dominat comerţul global după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Bloomberg.

Exporturile şi importurile SUA au totalizat anul trecut 3.820 miliarde de dolari, a anunţat recent Departamentul Comerţului de la Washington. Administraţia vămilor din China a informat în ianuarie că ţara a înregistrat în 2012 schimburi comerciale în valoare de 3.870 de miliarde de dolari. China a avut un surplus comercial de 231,1 miliarde de dolari, iar SUA un deficit de 727,9 miliarde de dolari.

Ascensiunea comercială a Chinei oferă celei mai mari economii asiatice o influenţă tot mai mare. Procesul ameninţă cu perturbarea unor blocuri comerciale regionale, pe măsură ce China devine cel mai important parterner comercial pentru ţări între care Germania. Cea mai mare economie din Europa va exporta de două ori mai mult în China decât în Franţa, afirmă Jim O’Neill, preşedinte al diviziei de administrare de active la Goldman Sachs.

În pofida datelor privind comerţul, economia americană este încă de peste două ori mai mare decât cea a Chinei, arată datele Băncii Mondiale din 2011. PIB al SUA s-a situat în anul respectiv la 15.000 de miliarde de dolari, iar cel al Chinei la 7.300 de miliarde de dolari.

SUA au devenit cea mai mare forţă comercială după Al Doilea Război Mondial, perioadă în care au condus crearea unei noi arhitecturi financiare şi comerciale la nivel global, iar Marea Britanie a început să-şi dezmembreze imperiul colonial. China a început să se concentreze pe comerţ şi investiţii străine după decenii de izolare. Creşterea economică a avut o medie de 9,9% pe an între 1978 şi 2012.

Cea mai populată ţară din lume a devenit cel mai mare exportator în 2009, în timp ce SUA rămâne cel mai m

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 41 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 4 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 4 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°