Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rembrandt: superlativul picturii mondiale străluceşte la Bucureşti

Publicat in Adevarul, vineri 19 mai 2006 · ·

desen, gravură din colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României şi Bibliotecii Academiei Române", până pe 30 iulie. Prima expoziţie monografică Rembrandt de la noi prezintă o selecţie desen, gravură din colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României şi Bibliotecii Academiei Române", până pe 30 iulie. Prima expoziţie monografică Rembrandt de la noi prezintă o selecţie de opt picturi, patru desene şi 100 de gravuri. Sunt expuse şi câteva pânze ale unora dintre elevii săi (Govert Flinck, Samuel van Hoogstraten, Bernardo Kiel). Publicul are acces gratuit în fiecare primă miercuri din lună, dar şi mâine, între orele 11,00 şi 23,30. Aprecierea geniului său s-a tradus în falsuri, dar şi în sumele exorbitante prin care colecţionarii privaţi şi-au accesibilizat tablourile. În ultimii 30 de ani, peste 800 de creaţii despre care se crezuse că îi aparţin pictorului olandez s-au dovedit a fi imitaţii. Recordul de vânzare a unui tablou care s-a dovedit a fi, în final, fals, a ajuns la 12 milioane de dolari. Operele originale s-au vândut însă la preţuri colosale - un autoportret din 1634, cu 6.949.000 de lire sterline, iar "Portretul unei doamne de 62 de ani" - 28,7 milioane de dolari. Legenda artei mondiale a ajuns, astăzi, şi în România. Opera de gravor a lui Rembrandt este foarte bine reprezentată în expoziţie printr-o selecţie de 100 de lucrări inedite: scene biblice, portrete, autoportrete, peisaje şi nuduri din secolele XVII-XVIII. Multe dintre planşele sale sunt finisate cu acul, procedeu de gravare directă de mare fineţe. O sală a expoziţiei de la Bucureşti va fi dedicată proiecţiilor de filme documentare având ca subiecte maniera de lucru a lui Rembrandt şi pictura olandeză. Sâmbătă, Muzeul Naţional de Artă organizează o întâlnire nocturnă cu Rembrandt, porţile rămânând deschise până la ora 23,30. Vizitatorii vor avea ocazia să admire lucrările în acordurile muzicii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum o ora
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 32 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 40 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°