Plenul Consiliului Judeţean a aprobat luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, alocarea pe localităţi a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale din impozitul pe venit şi cotele defalcate din TVA. 13 localităţi nu au primit, însă, nici un leu. Este vorba de localităţile Braşov, Rupea, Augustin, Crizbav, Drăguş, Homorod, Moieciu, Recea, Şinca. Şoarş, Ticuş, Viştea şi Vulcan.
Consilierul judeţean PDL Aurelian Danu a anunţat ieri că aceste localităţi nu au mai primit de şase ani nici un ban de la CJ, motiv pentru care va ataca în contencios administrativ hotărârea proaspăt adoptată, invocându-se neîndeplinirea procedurilor conform Legii 215/2001, a administraţiei publice locale. „Vineri am fost anunţat că luni, de la ora 11.00, se va organiza şedinţa de plen, apoi, sâmbătă am fost sunat, pentru a fi anunţat că se schimbă ora de desfăşurare a şedinţei şi că vom fi convocaţi pe comisii şi cel târziu luni dimineaţa vom primi materialele de şedinţă. Am fost prezent la Consiliul Judeţean începând cu ora 16.30 aşteptând să fiu măcar convocat la comisie. Cu toate acestea, în plen s-a anunţat că hotărârea privind repartizarea sumelor câtre localităţi avea avizul Comisiei nr. 6, care nu s-a întrunit. Din punctul meu de vedere, această hotărâre este nulă de drept şi o voi ataca în contencios”, ne-a declarat Aurelian Danu. Plenul Consiliului Judeţean a aprobat luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, alocarea pe localităţi a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale din impozitul pe venit şi cotele defalcate din TVA. 13 localităţi nu au primit, însă, nici un leu. Este vorba de localităţile Braşov, Rupea, Augustin, Crizbav, Drăguş, Homorod, Moieciu, Recea, Şinca. Şoarş, Ticuş, Viştea şi Vulcan.
Consilierul judeţean PDL Aurelian Danu a anunţat ieri că aceste localităţi nu au mai primit de şase ani nici un ban de la CJ, motiv pentru care va ataca în contenc