Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne salvează Kehinde Fatai?

Publicat in Adevarul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Mai sunt doar câteva zile până la primul meci al naţionalei noastre de fotbal cu echipa Greciei. Premiul e un loc la Cupa Mondială din Brazilia. După ce ne-a salvat Olanda, ale cărei victorii contra Ungariei şi Turciei ne permit să jucăm barajul, se pare că acum golul decisiv e aşteptat de la un... nigerian. Cel puţin aşa scriu gazetele şi cine le poate oare contrazice, mai ales atunci când vine vorba despre fotbal? Pe nigerian îl cheamă Kehinde Fatai şi joacă (rar) pentru F.C. Bruges. El a fost împrumutat de către clubul belgian de la echipa Astra Giurgiu, după 6 ani petrecuţi în România, o ţară în care sunt legitimaţi aproape 30 de fotbalişti africani. De curând, Fatai a anunţat că e pregătit să joace pentru naţionala noastră. "Am stat mult aici, mă simt ca acasă în România, iar fratele meu şi alte rude au venit aici", a spus el, lăsând apoi să se înţeleagă că va fi naturalizat în perspectiva meciurilor cu grecii. Operaţiunea pare simplă. Cel puţin aşa a explicat un secretar de stat de la Tineret şi Sport: e suficient ca Parlamentul să îi acorde lui Fatai cetăţenia de onoare pentru ca Piţurcă să-l poată trimite pe teren. În această întreprindere politico-sportivă, legea pare să fi rămas un detaliu minor: într-adevăr, cetăţenia de onoare se acordă, conform prevederilor în vigoare, "pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române". Legiuitorul pare să fi avut în vedere, nu-i aşa?, performanţe deja realizate, nu promisiunea unor goluri. Aşa că "operaţiunea Fatai" seamănă mai curând cu înrolările la care recurgeau, în vremea comunismului, cluburile controlate de armată şi miliţia populară decât cu un gest de gratitudine. Ar fi însă prima dată când un african aleargă pentru a-i califica pe români. Pe de altă parte, nu-i exclus ca, atunci când şi-a oferit serviciile naţionalei noastre, F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 52 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 48 minute
Fostul ministrul al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul ju

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 52 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 16 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

Ciolacu, întrebat dacă voturile susţinătorilor PSD din Bucureşti se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone: Nu împarte nimeni niciun vot

News.ro acum 56 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că ”nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă susţinătorii PSD din Capitală se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone. Liderul PSD, Marcel Ciolacu,a afirmat, vineri,

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 18 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 52 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°