Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UEFA: Jucătorii care se vor face vinovaţi de rasism vor fi suspendaţi zece meciuri

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, a declarat, miercuri, că forul european va înăspri pedepsele pentru jucătorii care se fac vinovaţi de remarci rasiste, în timp ce în cazul fanilor sancţiunile pot ajunge până la suspendarea stadioanelor, informează clickliverpool.com.

"Situaţia (n.r. - în cazul rasismului) s-a îmbunătăţit, dar este încă răspândită. Modul de acţionare se împarte în două planuri, primul e reprezentat de campaniile împotriva rasismului, iar al doilea este reprezentat de sancţiuni. Trebuie să avem sancţiuni. Noi propunem ca în cazul în care un jucător sau un oficial se face vinovat de rasism, să fie suspendat pentru zece meciuri. În cazul în care suporterii se fac vinovaţi de rasism, sancţiunile vor porni de la închiderea parţială a arenei, în primul caz, iar dacă se repetă, se va ajunge la închiderea totală a arenei, la care se va aplica şi o amendă de minimum 50.000 de euro", a spus Infantino.

În ultimii ani, mai multe cazuri de rasism din Anglia au atras atenţia. Atacantul echipei FC Liverpool, Luis Suarez, a fost suspendat pentru opt meciuri, după ce l-a insultat pe fundaşul formaţiei Manchester United, Patrice Evra.

Căpitanul echipei Chelsea Londra, John Terry, a fost achitat de un tribunal după ce l-ar fi jignit pe fundaşul formaţiei Queens Park Rangers, Anton Ferdinand, la doar câteva săptămâni după incidentul dintre Suarez şi Evra. Totuşi, Terry a fost suspendat pentru patru meciuri de Federaţia Engleză de Fotbal.

În decembrie 2012, jucătorii de culoare ai echipei sub 21 de ani a Angliei au făcut obiectul unor scandări rasiste din partea fanilor sârbi la meciul din preliminariile Campionatului European. Sârbii au fost amendaţi cu aproximativ 70.000 de euro, iar patru jucători ai "plavilor" au fost suspendaţi până la patru meciuri, în timp ce antrenorii au fost suspendaţi pentru doi ani.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ciolacu și Firea, în campanie de 1 Mai, la Depoul Dudești, cu promisiuni de creșteri salariale și croasante

HotNews acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu și candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, au mers miercuri, 1 mai, la Depoul Dudești din Bucureti, unde au stat de vorbă cu şoferi, mecanici şi dispeceri. Liderul social-democraților a promis că „va lupta în c

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 29 minute
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Ciocniri violente în campusul Universităţii California între pro-palestinieni şi contramanifestanţi

Mediafax acum 45 minute
Un ziar studenţesc de la universitate a anunţat că susţinători ai Israelului au încercat să dărâme o tabără pro-palestiniană din campusul universitar. Poliţia a răspuns la cererea de sprijin a conducerii universităţii, au transmis autorităţile. Imag

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum o ora
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°