Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE: tarifele pentru SMS-uri si roaming vor scadea drastic de la 1 iulie

Publicat in Romania Libera, marți 24 martie 2009 ·

Parlamentul European si statele membre ale Uniunii Europene au ajuns marti la un acord privind plafonarea tarifelor la mesajele text si traficul de date in regim de roaming pe teritoriul UE, a declarat, marti, un diplomat european, citat de Financial Times. "Acordul pentru roaming a fost incheiat", a spus acesta, potrivit Hotnews.

Acordul prevede reduceri mai substantiale decat cele propuse de comisarul european pentru Telecomunicatii, Viviane Reding. "Este o victorie a utilizatorilor europeni si pentru piata unica de telecomunicatii", a opinat Reding, citata de purtatorul sau de cuvant.

Astfel, tariful unui mesaj text in roaming va fi limitat la 11 eurocenti, fata de 49 de eurocenti in prezent, iar traficul de date in acelasi regim va fi taxat cu maxim un euro pe megabyte, incepand cu 1 iulie 2009. Pretul traficului de date va cobori la 0,8 euro pe megabyte la 1 iulie 2010, respectiv 0,5 euro de la 1 iulie 2011.

Limitarea tarifului pentru convorbirile initiate in roaming a fost limitat pentru inca trei ani. Pana in 2012, acesta va cobori la 43 eurocenti pe minut de la 1 iulie 2009, fata de 46 eurocenti in prezent, respectiv la 39 eurocenti de la 1 iulie 2010 si 35 eurocenti din 1 iulie 2011.

Pentru convorbirile primite in roaming, plafonul a fost stabilit la 19 eurocenti pe minut de la 1 iulie 2009, in scadere de la 22 de eurocenti in prezent. La 1 iulie 2010, reprezentantii UE au stabilit ca tarifele sa coboare sub 15 eurocenti, respectiv 11 eurocenti din 1 iulie 2011. Noua reglementare prevede si taxarea obligatorie la secunda dupa primele 30 de secunde ale unei convorbiri. Parlamentul European si statele membre ale Uniunii Europene au ajuns marti la un acord privind plafonarea tarifelor la mesajele text si traficul de date in regim de roaming pe teritoriul UE, a declarat, marti, un diplomat european, citat de Financial

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Medic pediatru: Pentru fiecare caz de rujeolă care apare într-o comunitate de copii cu puţină vaccinare, vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri. Ăsta e viitorul către care ne îndreptăm

HotNews acum 51 minute
Medicul pediatru Mihai Craiu afirmă că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare împotriva rujeolei sau a tusei convulsive sunt foarte scăzute, rata de multiplicare a bolii este foarte mare. Un copil diagnosticat cu rujeolă poate îmbolnăvi

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 23 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°