Absurdul ne pândeşte din toate cotloanele. La fiece pas întâlnim realităţi ce contrazic gândirea logică, nesocotesc legile naturii, ale societăţii, ale bunului-simţ. Nu trebuie să-l cauţi cu lumânarea; este destul să dai la o parte un colţ al perdeluţei cu floricele care ascunde respectabilitatea construită raţional, adică faţa de protocol a veacului, pentru a constata că absurdul, vorba lui George Lesnea, „E-n cele ce sunt / Şi-n cele ce mâine vor râde la soare”. Poetul vedea partidul insinuat pretutindeni (pe undeva, chiar aşa şi era); absurdul n-are nevoie să se strecoare ilegitim, fiind parte constitutivă a existenţei noastre din toate timpurile.
Donald Morgan a găsit sumedenie de absurdităţi până şi-n Biblie (desigur, teologii, având la îndemână explicaţii preambalate, s-or pricepe să-l combată) – oricum firicelul de îndoială rămâne. Care dispare îndată ce intrăm pe teritoriul absurdului cu adevărat suveran. Jonathan Lee Riches, supranumit „the Litigator Crusader”, a intentat în dreapta şi-n stânga peste 4.000 de procese. A cerut să fie inculpaţi Geoge W. Bush, piraţii din Somalia, antrenorul Bill Belichick, Che Guevara, Platon, turnul Eiffel, monumentul lui Lincoln... Fireşte, Cartea Recordurilor (Guiness) i-a conferit titlul de recordman cu cele mai multe procese oficial intentate. Drept pentru care Jonathan Lee a acţionat în justiţie... Guiness Book!
Câteodată, întâmplarea contribuie şi ea la preschimbarea bizarului în absurd sută la sută. În 1985, la sfârşitul verii, 200 de salvamari s-au adunat la o petrecere menită să sărbătorească încheierea sezonului de plajă la Atlantic fără nici un caz de înec. Când festivitatea era în toi, un salvamar abţiguit s-a înecat în piscină! Sau: în 1991, fermierul Yooket Paen şi-a pierdut viaţa alunecând într-o groapă din propria-i gospodărie. Obstacolul era semnalizat cu o lampă electrică. În cădere, fermierul
