Fotbaliştii Universităţii se pregătesc în linişte pentru derbiul Olteniei şi vor să profite de faptul că gorjenii au jucat aseară în Cupă.
În timp ce alb-albaştrii trag tare la antrenament, pentru a spăla ruşinea din Gruia, dar şi pentru a-şi asigura o primăvară liniştită, conducătorii clubului vorbesc despre importanţa partidei cu Pandurii. Managerul sportiv, Ovidiu Stîngă, a spus că, în cazul unei victorii cu gorjenii, Universitatea va avea parcursul din finalul sezonului trecut. Ieri, Ilie Balaci, managerul general al Ştiinţei, a încercat să îi încurajeze pe juveţi. „Între Universitatea şi Pandurii au fost mari diferenţe în prima etapă. Pandurii au fost bătuţi categoric, iar noi ne-am bătut singuri! Dacă băieţii vor juca la fel ca la Cluj, vor câştiga detaşat acest meci. Va fi un rezultat fără drept de apel în favoarea Universităţii“, a opinat Balaci.
Managerul oltenilor le-a transmis elevilor lui Nicolo Napoli şi sarcina de joc: „Trebuie să fie mai determinaţi, mai agresivi, dar în sensul bun, nu cum a făcut Dănănae când a primit roşu. Oricum, el a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, dar păcat că a cedat şi l-a apucat nebunia după acel gol trei primit de Universitatea şi la care a fost şi el participant la fază“.
Prin vocea căpitanului Dorel Stoica, juveţii promit că se vor revanşa duminică. „Mă voi revanşa cu Pandurii. Este un meci greu pe care trebuie să-l câştigăm. Nu va fi uşor, dar Universitatea are o echipă valoroasă, s-a văzut şi la Cluj, unde, dacă nu existau greşelile noastre copilăreşti, altul ar fi putut fi rezultatul. O victorie cu Pandurii ne-ar aduce liniştea de care avem nevoie“, a spus internaţionalul Craiovei.
Stoica jură că n-a fost blat
După patronul Adrian Mititelu, căpitanul Ştiinţei a anunţat şi el că vrea să meargă la testul poligraf pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Dorel Stoica susţi