Astazi, la Moscova, presedintele Ion Iliescu isi va pune semnatura, alaturi de cea a presedintelui Vladimir Putin, pe Tratatul de baza dintre Romania si Federatia Rusa, punand capat celor mai lungi si mai dificile negocieri, care au durat peste un deceniu, din istoria diplomatiei noastre post-decembriste. Se incheie astfel un capitol tranzitoriu dificil al relatiilor bilaterale, care
s-a "intins" nepermis de mult, din cauze deopotriva obiective si subiective, dar care a minat aceste relatii, pierzatoare fiind mai ales Romania. Inainte de a incepe vizita oficiala in Rusia, prima, de altfel, pe care un sef de stat roman o face dupa 1991 in aceasta tara, Ion Iliescu califica incheierea tratatului drept "un semnal politic important, care va indeparta suspiciunile si lipsa de incredere" intre Bucuresti si Moscova. Parafat in mai, la Bucuresti, in timpul vizitei sefului diplomatiei ruse, Igor Ivanov, respectivul document subliniaza dorinta celor doua tari de a "promova relatii orientate spre viitor, bazate pe egalitate, parteneriat si incredere". Cu alte cuvinte, sa facem pace cu trecutul si sa incercam sa dezvoltam o relatie ceva mai pragmatica si, implicit, benefica pentru ambele tari. Era si momentul, pentru ca Rusia de azi priveste spre Occident, are alte interese, are relatii speciale cu Statele Unite, isi dezvolta economia si comertul pe aceste zone, iar noi am putea pati ce am patit cu China sau cu alte tari extraeuropene, pe care le-am neglijat si care, in prezent, intretin o legatura fara prea mare substanta cu Romania, din considerente oarecum sentimentale sau in virtutea trecutului.
Intr-un fel si pana la un punct, istoria anevoioasa, presarata cu blocaje, a negocierilor tratatului reflecta evolutia atipica a Romaniei in perioada tranzitiei. Am inceput primii, intre statele din defunctul Pact de la Varsovia, am terminat ultimii. Sigur, raman si acum
