Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deloitte: Managerii companiilor văd ieşirea din recesiune în 2011 sau mai târziu

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 iunie 2010 ·

Recesiunea globală prelungită este principalul factor de risc pentru creşterea afacerilor, iar 2010 pare să fie anul în care fiecare este pe cont propriu, în timp ce stimulentele guvernamentale sunt cel mai important "catalizator" care ar putea relansa economia, cred şefii companiilor din România, potrivit Mediafax.

"Companiile nu se mai aşteaptă şi nici nu mai supraestimează importanţa sprijinului extern, căutând soluţii în propriul lanţ de business şi subliniind nevoia de noi măsuri guvernamentale de sprijin. Peste o treime dintre directorii executivi chestionaţi consideră acum că stimulentele guvernamentale sunt cel mai important catalizator care poate relansa economia (34%, faţă de 21%, anul trecut). Apelul către stat este evident şi pe palierul fiscal, măsurile în acest domeniu reprezentând principalul stimulent economic în opinia a 15% dintre participanţi", se arată într-un studiu Deloitte realizat pe baza chestionării a 150 de directori executivi din România care conduc afaceri de top raportate la rezultatele financiare din 2008/2009.

Respondenţii au identificat şi nevoia de a îmbunătăţi legislaţia existentă în ceea ce priveşte reglementările fiscale, juridice, legislaţie aplicabilă în diverse industrii, precum şi claritatea reglementărilor şi consistenţa aplicării lor.

Executivii din România şi-au temperat, de asemenea, optimismul cu privire la momentul în care economia românească va ieşi din recesiune, deşi numărul "optimiştilor" rămâne încă ridicat.

"Anul de criză a răvăşit mediul de afaceri fragil din România, multe planuri şi estimări dovedindu-se fie prea ambiţioase, ori de-a dreptul nerealiste. Optimismul s-a temperat în mod evident, faţă de nivelul de încredere de anul trecut, doar 1% dintre liderii în afaceri anticipând ieşirea din recesiune în primul semestru din 2010, faţă de 39%, anul trecut. Aşteptăril

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 52 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 3 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum 27 minute
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Beijingul acuză că un distrugător american „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”

HotNews acum o ora
Armata chineză „a alungat” nava USS Halsey care a intrat vineri în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a acuzat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°