Aflat în vizită la Chișinău, președintele Traian Băsescu i-a răspuns unei tinere care a afirmat că ar trebui făcută unirea pentru a rezolva integrarea în UE a Republicii Moldova. "Domnișoară, cereți-o și o vom face", a venit replica șefului statului.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, miercuri, la Chişinău, cu reprezentanţi ai societăţii civile din ţara vecină, o tânără spunând că ar trebui făcută unirea pentru a rezolva mai repede integrarea în UE a Republicii Moldova, şeful statului român replicând: "Domnişoară, cereţi-o şi o vom face".
Șeful statului a participat la un eveniment organizat de Ambasada României la Chișinău la care au participat 250 de persoane.
Astfel, o tânără i-a spus președintelui Băsescu că i se pare prea mult de așteptat pentru integrarea Republicii Moldova în UE.
"Să facem mai întâi unirea şi aşa ne integrăm şi în UE", a spus aceasta.
Șeful Băsescu a replicat: "Domnişoară, cereţi-o şi o vom face!".
Afirmaţia preşedintelui a stârnit aplauzele celor participanţilor la întâlnire, informează Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu, aflat într-o vizită la Chișinău, a subliniat că R.Moldova nu are alte opţiuni decât parcursul european, precizând că există o opoziţie internă faţă de acest proces, pe care nu şi-o poate explica. Șeful statului a mai spus că România va continua procesul de acordare a burselor pentru tinerii din R. Moldova, urmând să se ajungă la aproximativ 6.000 de burse. Totodată, Traian Băsescu a dat asigurări că România va continua să acorde banii din grantul de 100 de milioane de euro promis Republicii Moldova, dar pentru aceasta trebuie să existe proiecte.
"Aici vizita mea trebuie interpretată nu numai ca răspuns la invitaţia dlui preşedinte Timofti, dar este o vizită care vine într-un moment extrem de important pentru viitorul R.Moldova. R.Moldova se pregăteşte pentru cel mai