Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov a organizat, ieri, un seminar pe tema modificărilor produse anul trecut în Codul Muncii, mai ales că majoritatea specialiştilor în resurse umane s-au plâns că au descoperit destule neclarităţi în acesta. La eveniment au participat aproximativ 80 de persoane implicate în domeniul Resurselor Umane.
Fiecare dintre principalele schimbări au fost discutate. S-au abordat teme precum încheierea contractului de muncă, conţinutul acestuia şi perioada de probă. Neclar pe alocuri rămâne pentru departamentele de Resurse Umane ale firmelor modul în care se fac înscrierile în REVISAL, registrul general de evidenţă a salariaţilor. De interes au fost şi contravenţiile la Codul Muncii, care de anul trecut se traduc prin mai multe greşeli care pot fi sancţionate, precum şi amenzi mai mari. Legislaţia în domeniu este în continuare perfectibilă, consideră avocatul Mihai Livadariu, colaborator al CCI pe teme de Resurse Umane.
„Actual Cod al muncii e mai pe înţelesul tuturor, este adevărat, dar sunt o serie de prevederi care sunt interpretabile şi atunci necesită să fie lămurite şi mai ales sunt probleme cu aplicarea în practică a prevederilor Codului Muncii”, a spus acesta. Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov a organizat, ieri, un seminar pe tema modificărilor produse anul trecut în Codul Muncii, mai ales că majoritatea specialiştilor în resurse umane s-au plâns că au descoperit destule neclarităţi în acesta. La eveniment au participat aproximativ 80 de persoane implicate în domeniul Resurselor Umane.
Fiecare dintre principalele schimbări au fost discutate. S-au abordat teme precum încheierea contractului de muncă, conţinutul acestuia şi perioada de probă. Neclar pe alocuri rămâne pentru departamentele de Resurse Umane ale firmelor modul în care se fac înscrierile în REVISAL, registrul general de evidenţă a salariaţil