Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Megamonopolul energetic din Chişinău este gata pe hârtie

Publicat in Adevarul, marți 5 noiembrie 2013 ·

Proiectul de fuziune a celor două CET-uri din Chişinău cu Termocom este gata de start. Potrivit experţilor, noua întreprindere ar putea fi soluţia salvării sectorului termoenergetic de la faliment

Un proiect de hotărâre de Guvern prevede că, în urma fuzionării centralelor electrice de termoficare cu distribuitorul de căldură din Chişinău, va fi creată o megaîntreprindere cu un capital social de 1,68 miliarde de lei. Cea mai mare contribuţie la capitalul noii întreprinderi o va avea CET-2, circa 85%. CET-1 va avea un aport de 12%, iar Termocom – de numai 3%. Cotele au fost stabilite în urma analizei situaţiei financiare a celor trei întreprinderi (inclusiv activele şi datoriile) şi în urma unor estimări făcute de specialiştii de la Ministerul Economiei.

Credite de la Banca Mondială

Prin urmare, Agenţia Proprietăţii Publice, care gestionează acţiunile CET-urile, va deţine 96,8% din capitalul noii companii, iar Consiliul Municipal Chişinău, acţionar majoritar la Termocom - doar 2,25%. Celelalte 0,95% din acţiuni le vor reveni unor persoane fizice.

Potrivit proiectului, după fuziune Banca Mondială va oferi un credit de 20 de milioane de dolari pentru reconstruirea unor segmente subterane ale reţelelor termice, modernizarea staţiilor de pompare, instalarea a sute de puncte termice şi alte măsuri de eficientizare. Încă 20 de milioane de dolari ar urma să fie alocate drept garanţie pentru furnizorul de gaze naturale, care să acopere 80 milioane de dolari din datoriile celor trei întreprinderi la Moldovagaz.

Bariera din Consiliul Municipal

Pentru realizarea proiectului e nevoie şi de acordul Consiliul Municipal Chişinău (CMC), care deţine 71% din capitalul Termocom. Aici ar putea apărea însă anumite probleme, deoarece cota care îi va reveni consiliului în noua întreprindere nu este agreată nici de edili şi nici de aleşii locali.

„Asi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 34 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 24 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 24 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 31 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 18 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°