Dramatismul luptelor purtate de Armata Română pe frontul de la Stalingrad a scos în evidenţă caracterul soldaţilor şi ofiţerilor care au luptat în condiţii deosebit de grele, în faţa unui adversar mult superior atât numeric, cât şi ca dotare. Dintre militari, o parte au fugit din calea valului nimicitor lansat de Armata Roşie, dar cei mai mulţi au ales să lupte chiar şi atunci când, încercuiţi fiind şi fără muniţie, soarta le părea pecetluită. În volumul Eroi români pe frontul de răsărit (1941-1944), Alesandru Duţu şi Florica Dobre adună poveştile militarilor români care s-au evidenţiat în lupta contra sovieticilor. Dintre numeroasele fapte de arme am selectat uimitorul destin al generalului de brigadă Ioan Alecu Sion, care şi-a dat viaţa pe frontul de la Stalingrad, încercând să oprească contraofensiva Armatei Roşii şi apoi să îşi scoată soldaţii din încercuire. „În august 1942, generalului Sion i s-a încredinţat comanda Diviziei 15 Infanterie, care se acoperise de glorie în 1941 în luptele de la Prut, Lăpuşna, Căuşani, Grigoriopol, Hut-Timuş sau Şibka meritându-şi pe deplin numele de «Divizia de oţel» a ţării. La 18 noiembrie 1942, în preziua declanşării ofensivei sovietice de la Cotul Donului, divizia avea un efectiv de 433 ofiţeri, 391 subofiţeri şi 13.586 soldaţi şi se afla în rezerva Armatei a 3-a, în spatele diviziilor 5 şi 6 infanterie, la Gromki. La 19 noiembrie, la orele 9,45, Divizia 15 Infanterie a fost pusă la dispoziţia Corpului 4 armată cu misiunea de a bara direcţia Gromki-Ivanovski. Inamicul a ajuns în faţa diviziei la orele 10. (...) Click aici pentru restul materialului