Ca în fiecare an, deşi iarna meteorologică soseşte încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstiţiului. El este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.
După cum este cunoscut, axa polilor Pământului îşi păstrează (în primă aproximaţie) direcţia fixă în spaţiu, ea fiind înclinată faţă de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit „ecliptică”, a cărui înclinare faţă de ecuatorul ceresc este de 23° 27'. La momentul solstiţiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27' sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.
La data solstiţiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27' la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el "urcă" - ţinând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° - la numai 21° faţă de orizont. În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 16 ore şi 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. Momentul solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.
Sursa: Observatorul Astronomic Amiral Va
