Indemnul parintesc al viceprimarului Neculau catre liceenii de la National suma mai degraba a reminiscente de pe perioada in care vicele era coleg si bun amic cu Tribunul Vadim. La mai mare, uitare!
"Ne-am rupt de momente precum CAER sau Tratatul de la Varsovia si intram acolo unde meritam, unde ne era locul. Desi este un lucru bun, UE are o structura foarte rigida. Generatia mea incearca sa creeze conditii pentru voi. Desi le suntem superiori prin inteligenta si instruire, romanii stau prost cu banii. Vreau sa fim parsivi, sa le aratam noi de ce suntem in stare. Haideti sa le luam banii si sa facem din tara aceasta ceva frumos. Sa fiti mandri ca sunteti romani. Veti pleca in strainatate, dar sa nu uitati sa va intoarceti acasa", a adaugat Constantin Neculau.
Doza de tupeu
Purtatorul de vorbe al tramvaielor care nu pot vorbi singure are o problema. Una mare de tot: cum habar nu are, ce are in dotare (na c-a iesit si-o rima), Adrian Mihai are si o parere prea buna despre el: ca ar fi destept. O fi!
"Avem TV-uri foarte vechi, dar nu stiu cu ce se transporta valorile. Nu va pot da un raspuns concret pentru ca nu cunosc situatia si nici toate legile. Nu va permit sa faceti nici o poza la autovehicul", a spus scurt Adrian Mihai, purtator de cuvant al RATP
Au imbulinat-o
Taximetristii fara noua bulina au dat de inspectorii de la primarie. Despre RVR nimic?
"In Iasi, aproximativ 50 de taximetristi nu si-au lipit bulina cu numarul autorizatiei si cu numarul de inmatriculare. Desi au toate actele in regula, acestia au argumentat ca nu isi vor lipi bulinele pentru ca in curand isi vor schimba masinile, iar in acest caz vor avea nevoie de alte buline", a declarat Valentin Mocanu, inspector al Biroului Reglementare Transport Urban (BRTU) din cadrul Primariei Iasi.