In legatura cu integrarea agriculturii romanesti in cea europeana in anii de dupa aderare - care, daca nu deschis, macar cu jumatate de gura, se recunoaste ca reprezinta problema cea mai dificila, avand in vedere stadiul de la care se porneste si implicatiile de ordin economic, social si cultural - sunt folosite o serie de eufemisme, precum "lichidarea faramitarii proprietatilor asupra terenurilor", "comasarea exploatatiilor agricole", "deplasarea de la agricultura de subzistenta la agricultura comerciala", "adaptarea la standardele europene", "cresterea productivitatii muncii in agricultura", "ridicarea eficientei sectorului agricol", "dezvoltarea rurala" si atatea altele asemenea. Or, toate acestea nu sunt decat alte nume - mai pompoase, mai diplomatice sau mai tehniciste - pentru acelasi proces care trebuie sa se desfasoare inevitabil astfel incat agricultura sa atinga minime standarde europene de productivitate si eficienta: scoaterea din joc a micilor sau prea micilor producatori actuali. In fond, scoaterea din joc a micilor producatori inseamna si concentrarea pamanturilor, si lichidarea faramitarii exploatatiilor agricole, si promovarea agriculturii comerciale, si cresterea eficientei si productivitatii in sectorul agricol! Inca si mai fara perdea, procesul poate fi denumit de ruinare a micilor producatori, desi anumite nuante de diferentiere s-ar putea identifica, in sensul ca scoaterea din joc ar putea evita sa fie doar o ruinare a micilor producatori daca aceasta din urma, de neinlocuit din punct de vedere economic, are un acompaniament social solid. Dupa cate s-au conturat pana in prezent, acompaniamentul social ar urma sa constea in doua mari programe. Unul apartine partii romane si este deja demarat: renta viagera. Cei ajunsi la varsta pensionarii pot fi beneficiari din partea statului ai unei rente viagere (pana la sfarsitul vietii) daca accepta sa