Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ziua lui Eminescu, la „Sfântul Mina“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 16 ianuarie 2009 ·

15 ianuarie, ora 11.00. La Şcoala Specială „Sfântul Mina“ din Craiova, cei mai mulţi dintre copii nu au idee despre cine e Eminescu. Nici după o oră de poezii rostite cu ajutorul educatorilor, nu s-au lămurit prea mult. Bucuria de a fi îmbrăcaţi ca în poveşti şi de a „juca“ în faţa colegilor a durat însă mai mult decât ecoul lăsat de strofele din „La steaua“ sau „Ce-ţi doresc eu ţie...“. Îmbrăcaţi în hăinuţe de poveste, croite special pentru trupurile lor mici, cu pălărioare de păsărele somnoroase, cu hăinuţe de luceferi şi rochii albe, cu voaluri de lebede, cei mici s-au strâns ieri în sala Clubului, să interpreteze roluri din poeziile eminesciene. O gălăgie veselă se auzea în sala de la parterul instituţiei, cu fiecare grup de elevi care se alătura celor deja prezenţi. Muzica din fundal era acoperită de strigătele vesele şi vorbele copiilor. Spărgând gheaţa, câţiva puşti de clasa I, costumaţi de spectacol şi ghidaţi permanent de „doamna“, au îngăimat în paşi de dans, imitând vocea care se auzea din CD-player, povestea Luceafărului. Au urmat câteva strofe, acoperite în mare parte de freamătul şi neastâmpărul elevilor, pentru care versurile au sunat mai mult ca un discurs rece decât ca un basm plin de imagini. „Când ajungi la sfârşit eşti bucuros“ Aşezaţi pe scăunele, pe jos sau mutându-se dintr-o parte în alta a sălii, copiii şcolii speciale au fredonat la unison „Alunelul, alunelul“, aplaudând frenetic refrenul pe care l-au mai auzit şi cu alte ocazii. Iar când „somnoroasele păsărele“ au început să se adune în mijlocul încăperii, şoptind „noapte bună“, cercul s-a strâns în jurul celor cinci copii, fericiţi că pot fi, pentru câteva minute, personaje de poveste. Pe feţele lor, sub chipiurile croite cu câteva zile înainte, se citea bucuria. Florin nu mai contenea cu învârtitul, iar Ana cu plecăciunile. „Spectacolul acesta o să fie reluat, pentru ei, pentru că nu ştiu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 50 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 33 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum o ora
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°