Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meciul de box dintre BUTE şi FROCH va fi transmis LIVE pe cele 13 ecrane LED ale magazinului Cocor

Publicat in Gandul, luni 21 mai 2012 ·

Cocor Media Channel va difuza în direct, pe 26 mai, meciul de box dintre LUCIAN BUTE şi CARL FROCH pentru titlul mondial la categoria supermijlocie a International Boxing Federation, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Astfel, cu ocazia meciului lui Bute, iubitorii sportului sunt aşteptaţi în Piaţa Timpului, aflată în imediata vecinătate a magazinului Cocor, de unde vor putea viziona partida pe cele 13 ecrane LED care se întind pe o suprafaţă de 565 metri pătraţi.

"Ne-am propus să aducem la kilometrul zero al Capitalei atât conţinut comercial de calitate, cât şi evenimente importante, de interes pentru publicul larg. Şi cum suprafaţa generoasă a Cocor Media Channel ne permite să facem asta într-un mod foarte vizibil, le oferim oamenilor posibilitatea să urmărească evenimentele preferate, într-un mod neconvenţional", a declarat Carmen Andrei, director Cocor Media Channel.

Cocor Media Channel are deja o tradiţie în transmiterea live a unor evenimente importante. Astfel, în 2011, a fost difuzat meciul de box dintre Lucian Bute şi Jean Paul Mendy, precum şi finala turneului feminin de tenis BCR Open şi a BRD Năstase Ţiriac Trophy.

Sâmbătă, sportivul român Lucian Bute îşi pune pentru a zecea oara în joc centura mondială, confruntându-se cu englezul Froch, la el acasă, pe Capital FM Arena din Nottingham, gala începând la ora 21.30, ora României.

Meciul dintre pugiliştii Lucian Bute şi Carl Froch va fi difuzat în direct de postul de televiziune The Money Channel. Televiziunea va difuza o serie de ediţii speciale premergătoare galei de la Nottingham, unde telespectatorii vor putea vedea imagini de la antrenamente şi vor auzi declaraţii de la Lucian Bute şi de la toţi cei implicaţi în desfăşurarea acestui meci.

Lansat în decembrie 2008, în urma unei investiţii de peste 4 milioane euro, Cocor Media Channel oferă o suprafaţă de difu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 2 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°