» In campania electorala au aparut primele victime: un militant politic din Giurgiu si-a pierdut un ochi, iar candidatului PD-L la Primaria Iepuresti i s-a intepenit un glonte de cauciuc in cap.
» Inspectoratul de Politie al Judetului Giurgiu a facut publice rezultatele primelor verificari in acest caz: actualul primar PSD de Iepuresti si-a adus "gorile" de Bucuresti.
» Violentele au crescut in intensitate in toata tara, iar arsenalul de campanie s-a imbogatit cu lanturi, pusti, pietroaie, tevi de fonta, bate si bastoane.
In urma luptelor electorale nocturne din Iepuresti si Bucsani (jud. Giurgiu), purtate de oamenii PSD si ai PD-L, au aparut primele victime ale campaniei pentru alegerile locale. Un barbat din echipa de militanti a PD-L din Bucsani a fost batut cu o piatra in cap pana ce medicii au fost nevoiti sa-i scoata un ochi, iar candidatul PD-L pentru fotoliul de primar din Iepuresti are un glonte de cauciuc infipt in teasta. Scandalul a izbucnit in noaptea de duminica spre luni, din cauza distrugerii afiselor electorale, si a continuat toata ziua de ieri. La luptele din Iepuresti au participat angajatii unei firme de paza din Bucuresti, convocati in localitate de actualul primar PSD, Gheorghe Paunescu, care au agresat opt PD-L-isti, a anuntat Inspectoratul de Politie al Judetului Giurgiu. In functie de numarul zilelor de ingrijiri medicale acordate victimelor, se va stabili si pedeapsa "gorilelor electorale".
"Candidatul nostru la functia de primar in localitatea Iepuresti are si acum un glonte de cauciuc infipt sub arcada ochiului, un alt baiat a fost batut cu toporul si chiar eu am fost batut cu bata. Este mai rau ca in Africa ce se intampla aici", a declarat presedintele organizatiei din Iepuresti a PD-L, Cornel Andrei. La randul sau, deputatul PD-L de Giurgiu, Valentin Iliescu, a tinut sa arate care este miza unor lupt