Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vreme instabila pentru inceputul acestei saptamini

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 23 iulie 2001 ·

Meteorologii se asteapta la averse de ploaie insotite de grindina. La Vicovu de Jos ieri a batut deja gheata, iar la Moldova Sulita s-au inregistrat cantitati de apa de 40 l/mp Meteorologii de la Statia Meteo Suceava avertizeaza ca in prima jumatate a acestei saptamini pe raza judetului Suceava se vor inregistra averse de ploaie insotite pe alocuri si de grindina. Ion Tanase, seful Statiei Meteo Suceava a precizat ca ziua care se anunta cea mai grea din punct de vedere meteorologic va fi cea de astazi, cind se asteapta averse violente, cantitatile de apa putind depasi chiar si 50 l/mp. Variatiile atmosferice bruste din ultimele zile au fost explicate de Ion Tanase prin asezarea judetului Suceava. "La latitudinea la care sintem noi situati, aceste oscilatii sint absolut normale. Practic, ne aflam la intretaierea a doua mase de aer. Pe de o parte este aerul umed venit din Vest, iar pe de alta parte vine aerul continental din Cimpia Rusa. Fiind in zona de contact a celor doua mase atmosferice, rezulta schimbari foarte rapide ale vremii", a spus seful Statiei Meteo Suceava. El a aratat ca tocmai datorita acestor factori, prognozele meteo sint foarte greu de stabilit cu exactitate, mai ales pentru perioade mai indelungate. In cursul zilei de ieri s-au consemnat primele semne ale inrautatirii vremii. Astfel, la Vicovu de Jos grindina a batut pret de doua minute, fara a produce insa pagube insemnate. In alte localitati s-au inregistrat cantitati ale precipitatiilor care au depasit 30 l/mp, recordul fiind consemnat la Moldova Sulita, unde au fost 40 l/mp. (Sandrinio NEAGU) Meteorologii se asteapta la averse de ploaie insotite de grindina. La Vicovu de Jos ieri a batut deja gheata, iar la Moldova Sulita s-au inregistrat cantitati de apa de 40 l/mp Meteorologii de la Statia Meteo Suceava avertizeaza ca in prima jumatate a acestei saptamini pe raza judetului Suceava se vor inre

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°