*Fostul ministrul de Finanţe este reprezentantul României la FMI
Mihai Tănăsescu se numără printre foarte puţinii membrii ai PSD lăudaţi de preşedintele Traian Băsescu. În luna martie a acestui an, Băsescu l-a numit "un ministru de Finanţe excepţional". "Ştiţi când a fost un ministru de Finanţe excepţional? Căruia România ar trebui să-i mulţumească, într-un fel el pare un tip modest. Am să vă spun după ce l-am judecat pe acest ministru de Finanţe.
A lăsat în an electoral un deficit al bugetului de stat de 1,53%. Deci, în 2004, an electoral, când PSD voia să câştige în orice conditii Mihai Tănăsescu a lăsat guvernului următor un deficit de 1,53%, iar PIB-ul, pe atunci, era cam de 50 de miliarde euro, nici jumătate nu era din cât este acum. Acum avem un PIB în jur de 140 de miliarde euro şi un deficit de 5,3%", declara atunci preşedintele României într-un interviu acordat unui post de televiziune.
Mihai Tănăsescu va împlini în luna ianuarie a anului viitor 54 de ani, este căsătorit şi are doi copii. În 1978 a absolvit facultatea de Finanţe Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, an în care a ajuns în postul de şef al serviciului de contabilitate al ICRAL Vitan, funcţie pe care a deţinut-o până în 1983.
După părăsirea acestei funcţii a fost economist în cadrul Ministerului de Finanţe până în 1990. După această dată, a ocupat funcţia de director general a trei departamente din cadrul ministerului, până în 1997, când Tănăsescu a ales funcţia de director executiv adjunct al Băncii Mondiale. În perioada 2000 - 2004, a ocupat funcţia de ministru al Finanţelor Publice. În 2003, Tănăsescu a propus o revoluţie fiscală - introducerea cotei unice de impozitare, propunere respinsă de PSD, în frunte cu Ion Iliescu, dar care în 2004, alianţa D.A. (PNL-PD) a avut în centrul programului economic exact această măsură.
Până la