Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că a văzut studiul de fezabilitate şi desenele făcute pentru construirea unei săli polivalente pe Bulevardul Basarabiei, în zona Parcului "Lia Manoliu", pe care în perioada următoare urmează să le supună dezbaterii publice, potrivit Mediafax.
Sorin Oprescu a spus, joi, că are în plan şi construcţia unei săli polivalente pe Bulevardul Basarabiei, în zona Parcului "Lia Manoliu".
"Astăzi de dimineaţă (joi-n.r.) am văzut studiul de fezabilitate făcut, desenele şi zilele viitoare am să vi le arăt şi dumneavoastră, pentru că le pun în dezbatere publică", a mai spus primarul Oprescu, la conferinţa de presă de anunţare a primei ediţii a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio "RadiRo", care va avea loc la Bucureşti, între 23 şi 29 septembrie.
În 12 septembrie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost invitat la şedinţa Guvernului pentru discuţii, printre subiectele abordate fiind şi începerea lucrărilor la sala polivalentă.
La finalul şedinţei, premierul Victor Ponta anunţa că Executivul a avizat trecerea unui teren din administrarea Ministerului Educaţiei în cea a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe care va fi construită o nouă sală polivalentă. Potrivit primarului general al Capitalei, terenul primit reprezintă "aproape tot Parcul «Lia Manoliu»".
Ideea construirii unei săli polivalente a fost subiectul declaraţiilor primarului general şi la jumătatea lunii aprilie a anului trecut, edilul Capitalei declarând atunci că nu renunţă la proiectul de construire a unui complex de mari dimensiuni în Parcul Tineretului, chiar dacă reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii au anunţat că au un proiect similar de 20.000 de locuri.
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), anunţaseră, în 12 aprilie 2011, că doresc să contracteze lucrări d