La o zi după ce Guvernul a anulat licitaţia pentru Oltchim şi l-a ameninţat pe Dan Diaconescu cu plângerea penală pentru prezentarea de documente false, patronul OTV a plecat din ţară, motivul exact nefiind cunoscut încă. "Pot să confirm că Dan Diaconescu a plecat din ţară marţi seara sau miercuri dimineaţa. Nu mi-a spus care este motivul. Din câte mi-a comunicat, urmează să se întoarcă în această seară (joi seara) sau mâine dimineaţa", a declarat pentru gândul reprezentantul legal al lui Dan Diaconescu, avocatul Daniel Fenechiu.
Dan Diaconescu ar fi trebuit să depună plângere împotrivă fostului şef al OPSPI, Remus Vulpescu, şi a premierului Victor Ponta referitor la eşecul privatizării Oltchim.
Dan Diaconescu anunţase că intenţionează să depună şi o plângere împotriva Ministerului Economiei.
OPSPI a depus miercuri la Parchet o plângere împotriva lui Dan Diaconescu pe care îl acuză de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea.
Preşedintele OPSPI, Remus Vulpescu, şi-a dat demisia miercuri dimineaţă, din cauza insuccesului licitaţiei Oltchim.
Dan Diaconescu a câştigat pe 21 septembrie licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
La o zi după ce Guvernul a anulat licitaţia pentru Oltchim şi l-a ameninţat pe Dan Diaconescu cu plângerea penală pentru prezentarea de documente false, patronul OTV a plecat din ţară, motivul exact nefiind cunoscut încă. "Pot să confirm că Dan Diaconescu a plecat din ţară marţi seara sau miercuri dimineaţa. Nu mi-a spus care este motivul. Din câte mi-a comunicat, urmează să se întoarcă în această seară (joi seara) sau mâine dimineaţa", a declarat pentru gândul