Fiindcă întotdeauna am fost înclinat să văd, prin sticla unui pahar, mai degrabă partea plină decît pe cea goală, nu mă voi lăsa nici în acest bilanţ personal al anului editorial 2009 pradă pesimismului catastrofic. Evident, sub raport economico-financiar, 2009 a fost un an de serios recul pentru mai toţi cetăţenii României capitaliste. În spaţiul public al informaţiei socio-culturale, vîrful aisbergului deprimant constă în închiderea unui ziar de tradiţie precum Cotidianul sauîn falimentarea unei edituri, Nemira, puternică şi vizibilă în anii ’90. Sub aceste lucruri triste stă subţierea dramatică a oricum firavei noastre clase de mijloc, de întreprinzători şi consumatori stimulînd, prin cerere, oferta. Selecţie dură, dar corectă Există însă şi un element pozitiv în această diminuare (pesimiştii incurabili vor spune: prăbuşire) a pieţei autohone de bunuri materiale şi simbolice. Economia de piaţă are enormul avantaj că se adaptează din mers la supraîncălzire, ca şi la contracţie, verificînd în parametri ce diferă potenţialul firmelor, al companiilor şi al oamenilor care le compun. În perioade de exces consumerist, cum am înregistrat în 2008, toţi competitorii au succes. În perioade de criză, o selecţie dură, dar corectă în coordonatele ei, tranşează lucrurile, separînd companiile sănătoase de cele prost întocmite, profesioniştii de veleitari, pomanagiii guvernamentali de capitaliştii veritabili. Oricît de originală ar fi, în continuare, economia noastră de piaţă, mecanismele tradiţionale de ajustare şi autoreglare deja funcţionează. Douăzeci de ani după 1989, procesul de transformare structurală poate fi considerat încheiat. De la un sistem cultural centralizat, etatizat şi controlat ideologic s-a produs în timp transferul către un sistem deschis, plural, liberal, diversificat ca paletă a opţiunilor individual-comunitare. Cu cîţiva ani în urmă, subvenţiile de