Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dreptate cu "pumnul" în trafic

Publicat in Jurnalul, miercuri 22 septembrie 2010 ·

De la şmecheri citire: Bătaia e ruptă din Rai!

Că România, după maidanezi şi gropi în trafic- se poate "lăuda" şi cu şoferi nervoşi şi agresivi la volan, o simţim cât mai des pe şoselele ţării noastre. Deşi criteriile de admitere ale candidaţilor pentru permisul auto au devenit mai exigente- cel puţin teoretic- există şi specimene de conducători auto care nu au auzit în viaţa lor de bun-simţ în trafic şi care cred că dreptatea cu bâta şi cu pumnul se mai practică "cu succes" în România anului 2010.

Aşa s-a întâmplat la Craiova, când un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost lovit cu pumnul de un şofer supărat, întrucât pietonul ar fi traversat strada printr-un loc nepermis.Ca urmare a acestui fapt, şoferul autoturismului care se afla în spatele său a reuşit să frâneze, însă conducătorul unei a treia maşini care venea din spate nu a mai putut să frâneze, astfel că a avut loc o tamponare în lanţ.

Nervos peste măsură, conducătorul auto s-a gândit să-şi facă singur dreptate. A coborât din maşină, s-a dus la pieton şi i-a dat un pum. În urma loviturii primite, fiind şi o persoană mai în vârstă, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la cap.

În funcţie de îngrijirile medicale pe care le va necesita pietonul, anchetatorii vor face încadrarea juridică a faptei. Incidentul vine după ce acum câteva luni, tot la Craiova, un bătrân a fost omorât în bătaie de un şmecher din lumea bună interpopă craioveană, pentru simplul motiv că a traversat strada prea încet. De când o să ne pună şmecherii "taxă în pumni" şi pe respirat??!

De la şmecheri citire: Bătaia e ruptă din Rai!

Că România, după maidanezi şi gropi în trafic- se poate "lăuda" şi cu şoferi nervoşi şi agresivi la volan, o simţim cât mai des pe şoselele ţării noastre. Deşi criteriile de admitere ale candidaţilor pentru permisul auto au devenit mai exigente- ce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 19 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 48 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 49 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°