Populismul poate fi denumit “boala” politica a celor 100 de ani pe care i-am parcurs de la finele Primului Razboi Mondial si pana astazi. Aceasta “boala” este consecinta directa a votului universal si s-a propagat prin democratii nefunctionale si de multe ori a condus direct sau circumstantial la dictaturi sangeroase. Romania a fost pastorita de trei presedinti, toti trei ajunsi sau propulsati la conducerea statului de un populism aproape tipic al societatii romanesti, care a invatat “din mers” democratia si regulile jocului, asa cum au fost predate de maestrii disciplinei, din afara tarii si de invataceii lor autohtoni.

Primul Presedinte, dl Iliescu, care a fost si primul salvator al natiunii ne-a “scos” din comunism, propunand o democratie originala, bazata pe decavarea totala a natiunii si o redistribuire selectiva a bogatiei nationale. Al doilea Presedinte, dl Constantinescu, si el salvator la randul lui, trebuia si el sa ne scoata din comunism si sa liberalizeze statul. Din nefericire, dl Constantinescu nu i-a scos din paine pe baietii presedintelui anterior, care si-au dorit sa-si pastreze privilegiile castigate, deci un populist infrant de sistem.

Al treilea Presedinte, dl Basescu, ales ca salvator, erou reformist si luptator impotriva coruptiei, a reusit cat a reusit sa-si confirme programul pana in momentul in care vorbele nu puteau fi suficiente si trebuiau sa fie probate si prin fapte. Parerea mea sincera ca in acest moment, dupa fiascoul generat de legea sanatatii, toate reformele viitoare propuse de el vor fi foarte greu de implementat. Si asta in nici un caz din cauza opozitiei sau a felului refractar in care privesc romanii reformismul sau necesitatea reformarii statului, ci in primul rand din cauza lipsei de profesionalism cu care s-a incercat implementarea acestor reforme. Intr-un cuvant – distanta intre discurs si situatia reala a fos