Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinuţii încep şi ei şcoala. Dacă iau note bune ies mai repede din puşcărie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 septembrie 2011 ·

Festivităţile cu ocazia începerii noului an şcolar au avut loc chiar şi în penitenciare. Cei încarceraţi sunt dornici să înveţe, mai ales că notele bune ar putea să le aducă reducerea pedepsei. Sursa: Reuters

La Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, 50 de persoane private de libertate s-au înscris la cursurile ciclurilor primar şi gimnazial, în anul şcolar 2011-1012.

Deţinuţii prezenţi la festivitatea de deschidere au asistat la o scurtă ceremonie religioasă, după care le-a fost citit mesajul transmis de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului, inspectorul principal Raluca Dinişor, în anul şcolar 2011-2012 vor urma cursurile ciclului primar 20 de deţinuţi, alţi 30 fiind înscrişi la ciclul gimnazial.

Cursurile vor fi susţinute de cadre didactice de la şcoala “George Topârceanu" din Mioveni, cu care Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi a încheiat un protocol de colaborare. Aceeaşi unitate de învăţământ va asigura manualele şi va elibera ulterior documentele şcolare ale deţinuţilor care vor absolvi cursurile.

Persoanele private de libertate care vor promova anul şcolar vor beneficia, conform legii, şi de o reducere a pedepsei.

“Programa şcolară cuprinde aceleaşi materii ca în toate şcolile din sistemul educaţional românesc"

Două sute de deţinuţi din Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti din judeţul Brăila au început, de asemenea, luni, şcoala, festivitatea de deschidere a noului an şcolar fiind precedată de slujba de Te Deum, oficiată de preotul capelan al unităţii.

După cum sunt împărţiţi pe anii de studii, 48 de deţinuţi sunt elevi în clasele I-IV, 27 elevi în clasa a V-a, 22 în clasa a VI-a, 20 în clasa a VII-a, 23 în clasa a VIII-a, 29 în clasa a IX-a, şase în a X-a, 17 în a XI-a şi opt în cla

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 38 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 39 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 42 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 2 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 5 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°