Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"CAPII" grupării de FRAUDE BANCARE, arestaţi pentru 29 de zile. Oficial din Ministerul Economiei, printre arestaţi

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

UPDATE 20.05 - Alte cinci persoane au fost arestate, sâmbătă seară, în dosarul bancherilor. Printre cei cinci arestaţi se numără şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu, un angajat al Ministerului Economiei şi afaceristul Daniel Ruse, care au primit mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile.

Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedintele Băncii Române de Dezvoltare (BRD), va fi cercetat în libertate, potrivit instanţei.

  

Instanţa a mai dispus în cazul a doi dintre inculpaţi măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, iar pentru alţi 16 interdicţia de a nu părăsi localitatea.

Liderul grupării din dosarul bancherilor, Mihai Stan, a fost arestat. Este a 11-a persoană arestată preventiv în acest caz. Printre suspecţi se numără şi Aurel Şaramet, şeful Fondului de Garantare, precum şi 3 oficiali din Ministerul Economiei.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Mihai Stan a fost reţinut, vineri seara, în urma unei ordonanţe remise de autorităţi pentru 24 de ore.

Procurorii DIICOT susţin că liderul grupării, Mihai Stan, a reuşit să-şi creeze un cerc relaţional extrem de important din care fac parte funcţionari cu rang înalt din cadrul ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ministerului Agriculturii, Senatul României, AVAS, Fondul de Garantare a Creditrlor pentru IMM-uri, ANAF, Fondul Naţional de Garantare a Creditului Rural şi alte structuri ale statului roman.

Din acelaşi cerc relaţional fac parte persoane care ocupă funcţii de conducere la nivelul sucursalelor sau ale structurii centrale din majoritatea băncilor comerciale care funcţioneaza pe teritoriul României.Toate aceste persoane fie au fost atrase pe cale infracţională de către liderii grupării, fie au fost induse în eroare.

Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procuro

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum o ora
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum o ora
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 2 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 4 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 3 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°