Rochii lucrate manual, cu cristale Swarowsky, sau pantofii din dantelă sunt doar câteva dintre noutăţile pregătite de designeri pentru miresele anului 2013. În sălile palatului Banffy din Cluj are loc a şaptea ediţie a Tărgului de nunţi, unde produsele pot fi cumpărate cu reduceri de până la 70%.
Tema ediţiei din acest an a târgului este o nuntă în stil texan. "Anul 2013 aduce foarte multe noutăți pe toate planurile, începând de la decorațiuni, teme. În continuare nunțile tematice continuă acestă tradiție, doar că temele s-au schimbat, de exemplu se merge pe nuntă în stil texan, cu un decor spectaculos de cactuși sau tot felul de accesorii care să aducă admosfera texană", explică Anca Gădălean, organizator.
Viitorii miri au fost încântaţi de oferte, mai ales că preţurile sunt pentru toate buzunarele. O rochie de mireasă pornește de la 600 de euro și poate ajunge și la câteva mii de euro.
Piesa de rezistență a acestui târg se adresează unei mirese îndrăznețe și nonconformiste. Asta pentru că e roșie, din tul franjurat cu o frumoasă dantelă neagră, cu bustieră, o rochie lucrată manual din tunl din atelierele de la Paris. "Așteptăm o domnișoară care are tupeu, ca să zis așa, să o poarte, pentru că la noi se poartă din pacate rochiile clasice, albul. Noi am venit cu o rochie roșie, să fie mai "wow!". Prețul acestei rochii este de 3.900 de lei", a explicat reprezentantul standului undea rochia era scoasă la vânzare.
Pantofii din dantelă, decorați cu cristale, se vând cu 540 de lei. O ținută de mire pornește de la 2.000 și poate ajunge chiar și la 3.500 de lei. Târgul de nunţi se află la a şaptea ediţie şi este organizat la Muzeul de Artă din Cluj.
Ioana Silaghi